De la comunitatea noastră GLOW internă la parteneriate cu organizații externe, suntem susținători ai inclusivității, iubirii și conexiunii.
Dacă ai fost vreodată la Amsterdam în timpul lunii Pride, vei ști cât de impresionant și colorat devine orașul. Rituals a fost un mare susținător al acestor sărbători în ultimii ani și în 2025 nu s-a schimbat nimic.
Deoarece tema manifestațiilor Pride din acest an este „Iubire”, am considerat că este momentul perfect să aducem în prim plan tot ceea ce facem. După cum spune Dirk van Zon, șeful departamentului de Diversitate, Echitate și Incluziune din cadrul Rituals: „credem în celebrarea iubirii sub toate formele sale și în apărarea drepturilor și recunoașterii comunității LGBTQIA+ în permanență, nu doar pentru o lună pe an.”

RITUALS SUSȚINE INCLUSIVITATEA
Cum susținem GLOW
Iubirea și incluziunea formează nucleul Rituals. Bineînțeles, putem susține spre exterior dar, la fel ca pentru multe lucruri în viață, schimbarea reală începe din interior. „Definim iubirea drept o conexiune profundă, una ce include propria grijă față de sine, dar și compasiune reală și respect față de toată lumea”, continuă Dirk. „Este nucleul mărcii noastre și ne ghidează în crearea de produse și experiențe care promovează starea de bine și armonia pentru toți.”
Cum transformăm acest sentiment în realitate la Rituals? Pe plan intern, Rituals are un Grup înfloritor de resurse pentru angajați, denumit GLOW (Generating Love Opportunities and Wellbeing - Generarea de iubire, oportunități și stare de bine). Reprezentând comunitatea LGBTQIA+, aceasta evidențiază aceste voci și valori din cadrul companiei noastre la nivel central și se extinde în filialele și magazinele noastre locale. „Suntem implicați în mod activ în proiecte care îmbunătățesc spațiul de lucru și impactul Rituals în afara acestuia”, spune Koen Schellekens, unul dintre membrii fondatori. Prin intermediul acestor legături, GLOW a găzduit în trecut întâlniri informale, vizite la muzeu, cluburi de lectură, discoteci silențioase și adunări educaționale. „Mă bucur că reușim să creăm legături la nivel intern cu colegi care altfel nu s-ar cunoaște ușor. Chiar funcționează ca un sistem de sprijin.”
Luna și parada Pride
„În această lună Pride am organizat o expoziție cu povești din comunitate într-unul dintre birourile noastre, pe care o vom lansa printr-un eveniment de bingo amuzant”, dezvăluie Koen. „De asemenea, avem programată o discuție educațională despre Pride și apoi ne vom pregăti pentru manifestațiile din Amsterdam din august.”
„Susținerea lunii Pride și a paradei de pe canale este în concordanță cu valorile noastre de bază reprezentate de inclusivitate, diversitate și acceptare”, spune Dirk. „Abia așteptăm atmosfera animată și șansa de a interacționa cu oameni de toate felurile, care împărtășesc aceleași valori ale iubirii și inclusivității.” GLOW le oferă oamenilor șansa să strălucească intens. „A face parte din ceva ce reprezintă în mod activ un grup minoritar înseamnă în mod inerent a ieși în evidență într-o mulțime”, recunoaște Koen. „Acest lucru mi-a schimbat complet imaginea cu privire la locul de muncă și mi-a îmbunătățit semnificativ starea de fericire la serviciu, precum și starea personală de bine.”
NE ARĂTĂM SPRIJINUL SPRE EXTERIOR
Susținerea față de COC Nederland
Cu tot ceea ce facem în interior, vrem să ne oferim sprijinul pentru a genera schimbări reale și în afara Rituals. În cadrul parteneriatului cu COC, cea mai veche și consacrată organizație LGBTQIA+ din lume, găzduim în colaborare evenimente și donăm fonduri extrem de necesare către acțiunile lor, care includ educarea și sprijinirea celor care fac parte din și celor care se află în jurul comunității.
„Suntem una dintre puținele organizații LGBTQIA+ care are un statut consultativ special în cadrul ONU și depunem eforturi pentru a sprijini organizațiile și inițiativele comunitare LGBTQIA+ atât la nivel global, cât și național. În Țările de Jos, susținem tinerii și elevii LGBTQIA+”, spune Freek Janssens, manager pentru afaceri publice și parteneriate din cadrul COC. „Alături de Rituals, putem acum sprijini și mai mulți elevi și profesori pentru a crea școli mai sigure și a le furniza materiale educaționale, campanii naționale, sfaturi privind politicile, precum și sprijin local.”
Susținerea RITA
Alături de COC, adăugăm RITA la organizațiile pe care le sprijinim. Prin susținerea „Report it Always”, contribuim la transformarea platformei online într-o realitate fizică ajutând la finanțarea noului lor Centru comunitar din inima Amsterdamului.
„RITA a fost creată pentru comunitatea LGBTQIA+ și martori ca un loc în care pot fi raportate experiențele legate de discriminare și situațiile nesigure. În schimb, noi oferim sprijin, sfaturi și actualizări”, explică Aynouk Tan, Membru al Consiliului de conducere al RITA. „Considerăm că Rituals este un partener excepțional, deoarece înțelege că adevărata stare de bine nu ține doar de individ și vede susținerea schimbărilor sociale ca o parte a responsabilității sale, nu ca pe ceva suplimentar ci ca pe o parte integrantă a identității sale.”
În cadrul acestui spațiu nou, RITA va găzdui de toate, de la ateliere educative la grupuri de spijin. „Tot ceea ce facem este menit să întărească legăturile din cadrul comunității și să sporească incluziunea. Nu este doar o locație, este o mișcare.”
Urmărește acest spațiu și pentru o extindere la nivel mondial. „Vrem să creștem rețeaua de „Prieteni ai RITA” în tot Amsterdamul, prin cluburi, hoteluri, companii și instituții, dar dezvoltăm și instrumente care să permită altor orașe să își deschidă propriile filiale RITA. Acesta e doar începutul.”
La Rituals, modul în care sprijinim comunitate evoluează în permanență. Creștem și învățăm în continuu, dar un lucru pe care îl știm este că iubirea în toate formele sale frumoase are trebui să fie reprezentată și celebrată.
-
85,00 RON
-
75,00 RON
-
145,00 RON